16 mai 2004 ...

"vei vedea ca ce e viu nu rezista..."

Azi s-au implinit 6 ani de la moartea bunicii mele...
Nici nu stiu cand a trecut timpu, mi s-a pare ca toate astea s-au intamplat recent...

Bunica era pt mine, dupa mama, cea mai importanta persoana... pana la varsta de 7 ani cred ca am stat mai mult cu ea decat cu ai mei.

A fost... si este... cea mai mare pierdere suferita de mine... cred ca este si singura chestie grava prin care am trecut...
Imi este greu... eu, de obicei, evit sa ma gandesc la asta... incerc sa ma prefac ca nu s-a intamplat nimic, ca daca stau mai mult pe ganduri ma apuca plansu... si imi vin in minte atatea si atatea amintiri, vorbe... cred ca prefer sa nu ma gandesc pt ca eu inca mai am remuscari.
Stiu ca aveam doar 14 ani, dar mereu o sa ma invinovatesc pt purtarea mea de atunci... pt lispa mea de rabdare, pt lipsa mea de afectiune.
Asta ma enerveaza cel mai rau.. ca stiu ca eu nu eram asa... ma rog, e bine ca am invatat ceva din lectia asta... nu prea ma cert cu oamenii pe care ii iubesc. sau daca ma cert cu ei ma si impac in aceasi zi, nu las sa treaca seara si sa fim certati... Niciodata nu o sa mai fac greseala asta.. chiar nu as suporta inca o remuscare de genu...

De ziua ei... acum 2 ani ... am scris o postare, tot aici pe blog... am recitit-o... dar nu am modificat nimic. Daca vrei sa o re/cititi -> 02 ianuarie 1934.

Si inchei cu o melodie care bunicii ii placea extrem de mult. Mereu o canta si spunea ca ii aduce aminte de bunicu... Uneori plangea cand o auzea...
Acum ... la randu meu, cand o aud ma intristez....


Drumul ei, sunt sigura, ca intalnit cu cel al bunicului pana la urma... Si sunt convinsa ca oriunde este ... e fericita :)