hey! am revenit :) ... am facut o mica pauza din lipsa de timp si de net ... si nu vroiam sa scriu putin si prost... nici macar poze nu aveam...
citeam despre leapsa cu sportul de performanta la Tudor, Carina si Paula... si mi-am amintit de o faza din copilaria mea ... m-am gandit sa va impartasesc si voua ( putinilor mei cititori :D ) patania mea :)
cand eram mica adoram sa joc coada, jucam oriunde apucam, chiar si in casa, la inceput jucam pe hol... era ok. dupa, mi-a venit proasta inspiratie de a juca in camera mea, ochii mei de blonda ( atunci eram blonda natural ;) ) nu si-au dat seama ca sus era lustra, nu plafoniera ca acum ... buuun... m-am jucat putin, am vazut ca merge si am bagat viteza... si deodata "pooooc" ... cade ... linisite... mi-am pus mainile pe cap de frica sa nu mai pice ceva, de fapt, se sparsese toata si erau numai cioburi in jurul meu. am avut noroc ca nu m-a atins niciun ciob si ca am scapat cu bine
acasa era doar bunica, ai mei erau la munca... tata era si este in continuare "bau bau", de mica mi-a fost frica de el, stiam ca daca fac prostii mi-o iau, eram inspaimantata de el ... ce m-am gandit eu... sa ma duc la balcon, sa pun un picior in afara:
eu: "mamaie, daca nu zici tu lui tati ca ai spart lustra eu ma arunc, jur!"
buni: "o sa isi dea seama, o sa intrebe cum am ajuns eu acolo..."
eu: "poi am eu o idee, o sa zici ca te-ai pus pe un scaun si ca vroiai sa stergi prafu... pe tine nu o sa te certe"
de mica am avut idei geniale ...
mai frumos a fost cand m-am bagat in borcanul mare de muraturi. nu stiu ce a fost in capul meu cand m-am bagat acolo si ce cautam de fapt... cert e ca l-am spart si pe ala, si tot pe buni o puneam sa zica ca l-a spart ... spalandu-l :)
