Mi-e dor...

E ora 1 noaptea, mananc orez cu lapte ( imi aminteste mult de bunica mea, mereu imi facea orez sau gris cu lapte, caltite, vremuri bune ) si cum ziceam de cateva zile ca o sa scriu articolul asta, iata... ma gandeam intr-o seara cate s-au schimbat, cate s-au schimbat in bine si cat in rau, cred ca proportia e de 50 -50.
Mi-e dor de vremurile in care ma intelegeam bine cu tata, au fost putine momente, cand eram mica si mergeam in excursii, ca de vreo 10 ani a tot scazut in ochii mei, a pierdut din admiratia mea, din iubirea mea, cred ca aseara a fost momentul cel mai urat, crunt din viata mea, au fost 5 minute in care mi-am zis ca visez, ca e un cosmar si ca o sa se termine, innebunise, nu am vazut atata ura in ochii unei persoane niciodata, atatea resentimente, se vede ca tinea in el de ceva vreme si ca acum a dat tot afara, cum poate o persoana cu care stai de 18 ani in aceasi casa sa nu te cunoasca si sa iti vorbeasca asa, am ramas cu un gust amar, nu de la palmele care mi le-a dat ci vorbele si ura din privirea lui, cu toate ca el nu inseamna pentru mine nici jumatate din cat inseamna mama, am plans cum nu am mai facut-o in viata mea, cu suspine, tremuram si m-am calmat decat dupa juma de ora, trece, cu ajutorul mamei, el e egal cu zero...

Mi-e dor de prietenii mei, de cum erau ei acum un an sau doi... mi-e frica sa cred ca unii dintre ei o sa existe doar pt o perioada, ca dupa liceu se va incheia tot, prefer sa pun raul in fata decat sa imi fac false sperante si sa cad de pe norishor... mi-e dor de vremurile cand petreceam ore in sir cu una din prietenele mele,nu ca acum 2 ore pe saptamana ...

Mi-e dor de mare, vreau sa treaca totul, sa treaca bacu, admiterea tot... sa vina vara, sa stau la plaja, sa intru in apa, sa ma uit la cer, sa ma uit dupa soare si sa imi asez prosopu in functie de el, sa consum crema de protectia ca sa imi scriu mesaje pe corp ;))





Mi-e dor de Vama, nu i-am mai vazut/ auzit de la sfarsitul lunii ianuarie ( cu exceptia lui Eugen ) si o sa ii vad prin martie, spre sfarsit, 2 luni fara Vama... e foarte mult, m-am obisnuit cu 10 concerte in luna noiembrie, a fost super tare luna , erau 3 zile numai de Vama, si la o saptamana alte 3... nopti nedormite, fuga de acasa, invatatu, manactu pe fuga dadeau culoare, imi incarcam bateriile pentru mult timp, acum ( chiar daca nu ma credeti ) ma simt oarecum goala in privinta asta, e un sentiment ciudat, sunt dependenta :)) Vama a devenit ceva normal in viata mea, e ca factura de telefon, de exemplu :)), care daca nu iti vine lunar te ingrijorezi si te duci sa intrebi la centru cat ai de plata( vroiam sa dau alt exemplu, dar mai bine nu :)) )
In momente in care ar trebui sa fiu fericita, nu sunt pe deplin, mi-am cumparat pat, am mai multa memorie la calc, o sa imi iau laptop, tre sa dau comanda la conversi, am 6 iaurturi Tnova cu visine in frigider, te am pe TINE, dar uite ca nu sunt fericita, si asta pentru ca acum putin timp mai aveam ceva, atunci eram fericita...

Mi-e dor de gasca vesela, mi-e dor de after partyurile noastre, cand am facut poze in zapada, cand am vrut sa bem vin fiert, dar ne-am luat vin rece :)) cand ne rugam de bodygurazi sa ne lase sa intram la partyurile private, cand ascultam si cantam La radio din strada ca intarziasera doi dintre cei din gasca... de cand am coborat dintr-un taxi ca avea tarifu prea mare , de momentele de dupa concert cand asteptam sa vorbim cu cei din formatie, ei care dupa un timp ne-au numit prietenii lor... " gasca din fata" ...
Mi-e dor de toate astea...