Despre sanatate. Si spitale.

Sa o iau de la inceput.
Joia trecuta mami si-a rupt mana, mana stanga. A alergat dupa masina, a cazut si s-a proptit in palma. S-a dus la Spitalul Sf Ioan si acolo i-au pus mana in ghips exact asa cum era dupa cazatura, adica stramba... nu i-au tras de ea ca sa revina in pozitia normala... pt a se suda cum trebuie. Vineri deja incepuse sa i se umfle degetul mare, era umflat si vanat. La fel si mana... si avea dureri mari... A mai stat weeku si luni dimineata am mers la Municipal. Doctorii de acolo si-au pus mana in cap cand au vazut in ce hal este pus ghipsu... si au chemat-o a doua zi dimineata sa ii scoata ghipsu si sa vada ce si cum.... ca poate nu ajunge la operatie, dar deja trecusera 4 zile... 4 zile in care mana a stat prost in ghips si probabil se sudase putin.

Marti dimineata. Am plecat de acasa cu gandu ca nu e prea grav, ca scapam repede si venim sa ne culcam. I-au facut analizeze, i-au gasit o mica problema la inima (pe fond nervos, nu e ceva care se poate trata), i-au scos ghipsu si ne-au pus sa asteptam sa se elibereze sala de operatii ca sa poata intra.
De aici incep emotiile. Doctorul ne-a zis ceva de genu: "nu vreau sa vorbesc urat despre colegii mei, insa va zic doar atat: e mai rau decat la inceput (atunci cand si-a rupt mana) " adica daca ar fi venit de joi probabil un ghips pus bine ar fi rezolvat treaba...

Asa... si acum despre anestezie... Noi credeam ca o sa ii faca anestezie partiala, ca e vorba de mana... nu ar avea rost sa ii faca totala... si mai ales fiind mami are probleme mari cu tensiunea si mai nou gasisem problema la inima.

Dar nu, domnu doctor ne zice ca o sa faca anestezie totala, e mai bine pt dansu ca sa nu se miste deloc si toate astea....

Chinu acum incepe... in momentul in care au luat-o la operatie am simtit ca imi fuge pamantu de sub picioare * tin sa precizez ca eu am fost in spital doar cand m-am nascut, cand mi-am rupt mana si cand mi-am facut analizele obligatorii... nu am avut nicio operatie, nicio chestie care sa necesite internare... si in rest am mai fost in 2-3 vizite... IAR mami la fel, nu a avut nicio operatie, nicio mana/picior rupt... deci nu am vazut-o niciodata in spital* ... am sunat-o pe vecina mea, Flori, sa o rog sa vina sa stea cu mine, pur si simplu simteam ca pierd controlul. Am inceput sa ma gandesc la mii si mii de chestii... ca daca nu prinde anestezia, daca ii pune mai mult, daca o sa ii creasca tensiunea si o sa apara complicatii...

Dupa 2 ore de stres... a urmat (dupa parerea mea) cel mai groaznic moment. am vazut-o pe mami pe targa adusa din sala de operatii... tocmai se trezea si respira asa greu, parca suspina... nu stiu cum sa explic ca sa intelegeti macar 1 % din ce am simtit eu atunci. Cand am vazut-o asa am crezut ca au aparut complicatii, ca nu poate sa respire... Mi s-a pus negru in fata, tremuram si am inceput sa plang si sa ma duc dupa targa... Am avut noroc cu Flori care m-a tinut si mi-a zis ca e normal, asa se intampla cand se trezeste din anestezie... Dar eu de unde puii mei sa stiu?

Au dus-o la postoperatoriu. Am reusit sa intru acolo, am vazut-o... era cam molesita, fara vlaga. Stiu, e normal, incercam sa imi repet singura in gand, dar tot nu puteam sa ma opresc din plans... m-am dus la ea... a reusit sa imi zica 2-3 cuvinte... ca o doare si ca nu vrea sa mai treaca prin asta niciodata... Dupa operatie avea tensiunea 20 si pulsul 130.... a fost cam naspa...

Dupa asistenta mi-a zis ca trebuie sa merg la farmacie sa ii iau cateva chestii. Nu are rost sa va zic ca m-a pus sa cumpar 2 fiole de nush ce medicament si ca una dintre ele i-a vandut-o doamnei care avea un baiat la operatie la pretul de 2... astea sunt povesti si povesti... si a trebuit sa cumpar pana si pansamente si glucoza (sau cum se numeste chestia din perfuzii) ... deci...

Apoi m-am dus sa ii mai iau ceva de manacare... am mai reusit cu greu sa intru la ea... si am vorbit. Mi-a zis ca s-a speriat mult, ca i-a fost foarte frica de anestezie, ca ii era foarte frica pt mine. Eu tot eram speriata, o intrebam daca e bine... ea imi tot zicea ca da, si ca sa stau linistita ca nu ma lasa ea singura ...

La 5 m-au dat afara din camera, ca s-au terminat orele de vizita... mi-au zis sa revin a doua zi... Am plecat din spital cu sufletu in gat... nici nu pot sa explic cat de speriata eram. As fi vrut sa imi dea un scaun sa stau acolo, la picioarele ei... sa vad eu ca este mai bine...

Pe seara am zis sa o sun. Ii lasasem telefonu sub perna, dar o mana o avea operata si cealalta cu branula, si oricum nu putea sa se foloseasca bine nici de ea... Nu ma asteptam sa raspunda... dar a raspuns :) avea o voce ok, mi-a zis ca a si manacat, ca a fost singura la baie... ca ea si un baiat sunt singurii care merg pe acolo :) Atunci mi-a revenit inima si mi-am dat seama ca raul a cam trecut ....

A doua zi de dimineata m-am prezentat la spital... Si o vad... un doctor o ducea la radiografie... cand am vazut ca merge pe picioarele ei, ca e vioaie m-am dus am luat-o in brate, eram in culmea fericirii :) .. dupa i-au facut externarea... si acum trebuie sa mergem zilnic la pansat... luam antibiotice si niste calmante pt dureri... am inteles ca dupa operatie i-ar fi dat morfina ... m-am cam speriat pt ca stiu ca morfina se da in cazuri grave... dar...

Zilele astea cat am stat prin spital, de dimineata pana seara am realizat cat de norocoasa sunt pt ca sunt sanatoasa... m-am ingrozit la fiecare poveste auzita in spital... si chiar m-a pus pe ganduri... oare noi, cei care suntem sanatosi, pretuim cu adevarat lucru asta? ne dam seama cat de importanta e sanatatea? ...

ps: m-au ajutat foarte mult si oamenii de langa mine... cred ca mi-au sunat incontinuu telefoanele... am tot primit mesaje.. si pe net si chiar m-au fost de folos.
E un sentiment frumos cand vezi ca nu esti singur si ca sunt oameni care se gandesc la tine.
Multumesc inca o data! :)

ps1: imi cer scuze daca textul are greseli sau este greu de citit... nu cred ca am fost foarte coerenta :)