02 Ian 1934 ...

Pe 2 ianuarie 1934 s-a nascut bunica mea, daca ar mai fi trait azi ar fi facut 74 de ani, din pacate de 4 ani nu ii mai sarbatorim ziua cu tort si rude...erau frumoase sarbatorile... pe 31 dec spre 1 ian petreceam de Revelion, pe 1 ianuarie mergeam la nasi, iar pe 2 ianuarie era ziua ei si faceam un mic party in familie... tin minte ultimul an cand i-am sarbatorit ziua, la varsta de 70 de ani, venise si fiul ei cu familia... de abia iesise din spital dupa operatia la san, era bolnava ... ma uit la pozele din acea zi si la cealalte si se vede diferenta ... slabise mult.. nu mai era la fel... la 5 luni a murit, a murit de cancer la san ( mi-e cam greu sa vorbesc despre asta, dar simt ca ma mai descarc, cu mama nu prea pot sa vorbesc... pentru ca simt ca ii face rau, asa ca azi nu prea am adus vorba... doar am stat langa ea, am dormit cu ea, i-am zis ca o iubesc, ca sa compensez si sa o fac sa nu se mai gandeasca... ) ...

Totul a inceput prin toamna lui 2003, bunica mea s-a impiedicat de un canal deschis, si s-a lovit la san de capacul acestuia, atat ea cat si mama nu s-au gandit ca ar putea fi ceva grav, si-a pus comprese ... la ceva timp usile unui autobuz au prins-o tot in dreptul sanului, nu stiu daca s-a agravat atunci, sau daca era deja grav.. din cate imi aduc aminte stiu ca a fost la doctor, nu i-a facut o mamografie ( cred ca asa se numeste :-s ) doar s-a uitat la ea si i-a dat o crema... stiu ca avea un fel de vanataie... si stiu ca o durea destul de rau... prin decembrie a fost iar la doctor si atunci au operat-o... i-au asturpat sanul ... la 14 ani eu nu aveam habar ce e cancerul la san, sau ca bunica mea ar avea asa ceva, stiu ca mergeam la ea la spital ii mancam compotul pe care i-l aduceau rudele... chiar nu mi se parea ciudat ca au operat-o ... credeam ca dupa operatie va fi la fel ca inainte... dar din pacate a fost din ce in ce mai rau... dupa operatie am luat-o la noi, ca sa avem grija de ea, sa fie mai aproape daca are nevoie de ceva ... la inceput mergea, se descurca singura, cu cat trecea timpu a inceput sa aiba nevoie de mama permanent, la orice, ca sa mearga la baie, ca sa manance ...

In ultima luna nici nu se mai ridica din pat... in ultima saptamana nici nu mai vorbea, nu mai manca...cu o zi sau doua inainte sa moara stiu ca mama vorbea la telefon si bunica a vomat ceva maro... se zice ca atunci e faza terminala ( asta am aflat dupa ) a murit intr-o zi de duminica... pe 16 mai dupa-masa pe la 4 juma... mi se pare atat de ciudat, in ziua aceea venisera la noi si fiul ei cu sotia si verisoara mea, Clara si dupa au venit si bunicii Clarei din partea mama ei ... ca niciodata... nu era nicio sarbatoare, dar totusi eram stransi toti la masa...a murit dupa ce ne-a vazut pe toti... cand eram toti... eram in camera mea si i-am zis Clarei sa iesim pana afara, am trecut prin sufragerie si bunica statea intisa pe spate, cu ochii intre deschisi, m-am uitat lung la ea (cred ca am simtit ceva...) si am plecat... am iesit afara, ne-am plimbat ...si il vad pe unchiu ca iese din bloc, era suparat... ne zice sa intram in casa, am luat-o inainte si Clara dupa mine, pe ea a oprit-o putin, eu eram la lift... vine si Clara dupa cateva secunde... si imi zice: " auzi... stii ce mi-a zis tata? ... la care eu: ce?... ca a murit mamaie .." primu lucru care mi-a venit in minte a fost mama... vroiam sa ajung la mama, sa stau langa ea, stiind ca e distrusa... am intrat in casa, matusimea plangea, tata se uita in sus mereu, usa de la sufragerie era inchisa, nu m-au lasat sa intru, tipam ca vreau la mama si imi spuneau sa astept ca acu o spala pe bunica ... in cele 2-3 zile cat a fost in casa nu realizam ca nu o sa o mai vad... plangeam, dar nu eram foarte constienta...

Asta pana in momentul inmormantarii... a fost cred ca cel mai groaznic moment, am imagini in minte pe care nu le voi uita niciodata... cel mai trist a fost cand punea pamant pe mormant, atunci realizam ca nu o voi mai vedea... toti au luat-o inainte, numai eu ramasesem socata, uitandu-ma la pamantul care o ingropa... nu mai auzeam nimic ... ma uitam in gol... stiam ca nimic nu va mai fi la fel... acum imi dau seama cat de proasta am fost, eu, pana in clipa in care a murit, nu imi dadusem seama ca ea se simte rau, ca ultima saptamana a fost de fapt in agonie, ca urma sa moara, sau ca avea cancer... nu imi dau seama cum am putut fi asa fraiera... sincer... era logic, cred ca toti stiau ... numai eu nu... am remuscari ... ma framanta mereu, in ultimul timp nu ma purtasem frumos cu ea..cred ca daca murea brusc, era mult mai greu pentru mine... dar asa.. in timpul cat a fost bolnava, era mai nush... avea nevoie de mine si de mama... mai imi cerea apa... mai uita unele chestii... si eu ca un copil tampit ma enervam...

Dansa a avut grija de mine ... a fost singura dintre bunici, bunica din partea tatalui a murit acum 20 si ceva de ani, iar bunicu din partea tatalui a murit acum 12 ani ... nu prea l-am cunoscut, era bolnav, nici nu stia cum ma cheama, ma confunda, iar bunicu din partea mamei a murit la o luna dupa nasterea mea, toti zic ca fost un om extraorinar, mama l-a iubit mult, a suferit enorm dupa moartea lui, imi povesteste mama ca astepta mult nasterea mea... eram pentru el un bulgare de aur ... regret ca nu l-am cunoscut... poate ca de asta Dzeu l-a luat la o luna dupa nasterea mea... cred ca am fost o consolare atat pentru mama, cat si pentru bunica ... Dzeu iti da cu o mana si iti ia cu cealalta...

Bunica a fost mereu cu mine, era a doua mama, ma lua de la gradinita, imi facea de mancare, imi facea clatite, gris cu lapte, orez cu lapte ... imi lua apararea in fata lui tata, mereu i-am stiu de frica tatalui meu, mama era buna, dar tata mai imi dadea cate o palma daca nu eram cuminte, de 2 ani am inceput sa ma revolt si sa il infrunt, dar cand eram mica, mamaie imi lua apararea ... stiu 2 gafe pe care l-am facut ... odata ma jucam cu corda in camera, exact sub lustra, si normal ca am spart-o si cioburile au cazut pe langa mine, norocul meu e ca nu m-au atins, dupa nu stiam ce sa ii zic lu tata, imi era asa frica de el, stiu ca ii ziceam lu bunicii ca daca nu zice ca ea a sters prafu si asa s-a spart ( imi mergea mintea la minciuni) ma arunc pe geam... cred ca saraca a zis ca ea l-a spart, sau nu l-a lasat sa imi faca ceva... dupa tin minte ca m-am bagat intr-un borcan de muraturi de acela mare.. sau incercam ... si l-am spart... la fel bunica mi-a luat apararea...
Am multe amintiri frumoase cu ea... am iubit-o mult, dar cred ca nu prea isi gasea rostul pe pamant fara bunicu, mereu plangea si zicea ca de ce nu a luat-o cu el... l-a iubit mult de tot... cred ca acum e fericita alaturi de el... si ca amandoi au grija de mine...

De Craciun, cand am fost la verisoara mea, tata ne-a luat pe alt drum, cica asa ajungem mai repede... si am luat-o cu 102... am trecut prin fata blocului unde statea bunica mea... atatea amintiri mi-au venit in minte, magazinul de unde imi cumpara prajituri, bara unde bateam covoare, statia de unde lua masina ca sa vina la mine... nu mai trecusem de mult pe acolo, am evitat zona tocmai de asta ...
a fost un film la tv si era o replica, ceva de genu... de sarbatori, mortii ne duc lipsa mai mult ca oricand ... :(

Tot ce regret acum este ca nu m-am purtat cum ar fi trebuit sa ma port in ultimele luni din viata ei, regret ca nu i-am zis ca o iubesc... stiu ea stie sa gandesc acum, dar regret ca nu i-am zis cat a fost in viata cat de importanta e pentru mine...
Daca aveti bunici, pretuitii cat sunt in viata!!!

Acum o am pe mama, si pe tata, dar mama e cea mai importanta...
Bunica a nascut-o pe mama devreme, pe la 18 ani, dar mama nu a putut face copii, adica m-a nascut tarziu, la 37 de ani... asta regret... ca nu vom avea tot timpul din lume, cum l-a avut ea cu bunica... a avut mama pana la 50 de ani si era foarte sanatoasa...

Mereu vei ramane in amintirea mea... una din cele mai importante persoane din viata mea... mereu vei avea un loc in inima mea...
:(