Saturday, October 9, 2010

Tata. Facultate. Regrete.

Maine tatal meu are intalnirea de 30 de ani de la terminarea facultatii. A facut Politehnica, specializarea Electrotehnica (mami a terminat Mecanica fina... o familie de ingineri :) ) O facultate grea... Politehnica este si in prezent o facultate grea, imi imaginez ca acum 30 de ani era si mai grea...

Banuiam ca are ceva emotii si m-am gandit sa ma duc sa vorbesc cu el. Mi-a povestit de facultate, de armata... de colegi... am stat ceva de vorba. Imi face placere sa vorbesc cu el... pacat insa ca nu sunt ft dese conversatiile noastre... Am invatat multe de la el si mai am o gramada de invatat.

Uneori simt ca ne asemanam foarte mult, nu ma refer la trasaturile fetei (mie nu mi se pare ca semanam deloc, insa toata lumea zice ca suntem ca 2 picaturi de apa), ci la caracter... Unul dintre cele mai importante lucruri pe care le-am luat de la tati este vointa. Imi dau seama acum (mai ales dupa ce i-am citit jurnalul) ca eu sunt cum ar fi vrut sa fie el la varsta mea.

Mereu am invidiat fetele care aveau o relatie mai speciala cu tatii lor.
Mie imi era frica de tata cand eram mica... si mult timp mi-a fost... tata ma mai batea daca faceam prostii. Niciodata nu a fost prea afectos cu mine... nu imi aduc aminte sa ma pupat in afara unei sarbatori/zile de nastere. Nu a incercat sa stea de vorba cu mine...
Tinand cont ce cele zise mai sus, nici eu, in adolescenta, nu am facut eforturi prea mari sa il inteleg. L-am vazut mereu ca pt "ala" rau si nu il bagam in seama... cand a inceput sa imi puna limite am inceput si eu cu minciunile. Daca vroiam sa fac ceva si nu ma lasa, minteam si tot ajungeam ca fac ce vreau... sa ma duc unde vreau.

Acum vreo 4 ani am vrut eu sa plec la mare pt un concert. Mama a zis ca vrea si ea sa vina cu mine, sa mai stam cateva zile... Bun. I-am zis mamei ca ar fi mai bine sa il mintim (trebuia sa plecam chiar a doua zi) si sa ii zicem ca plecam la o ruda ceva... ca la mare sigur nu ne lasa. Dar mama nu si nu... lasa ca ii zic eu si o sa vezi ca ne lasa. Logic ca tata a zis nu.. a facut si un mare tam tam... I-am zis mamei ca, cu ea sau fara ea... tot ma duc :) Pana la urma, saraca, a decis sa vina cu mine, i-a facut mancare lui tati si i-a scris un bilet in care isi cerea scuze... si eu, la randu meu, i-am scris un bilet... in care i-am enumerat motivele pt care plec... si la sfarsit i-am scris: "poate ca nu sunt fata pe care ti-ai dorit-o, dar, cu siguranta, nici tu nu esti tatal pt care mi l-am dorit"...

Cuvintele acestea si acum imi stau pe creier. Nu vreau sa ma gandesc ce a simtit cand le-a citit... si sunt sigura ca nici acum nu le-a uitat.. si ca nu o sa le uite... nici eu, de altfel.
Regret doar ca nu am avut rabdarea necesara ca sa il inteleg si sa stiu cum sa il iau... Daca i-as fi gasit jurnalul acum 10 ani cred ca altfel ar fi stat lucrurile :)

Acum insa e ok... cred ca in scurt timp o sa am relatia pe care mi-am dorit-o intotdeauna si ma bucur, poate ca apreciez mai mult ...


Aaa... el este tatal pt care mi l-am dorit :) sunt ferm convinsa.

3 comments:

Cas said...

sinceritatea ta este dezarmanta. sunt sigura ca o sa fie totul asa cum iti doresti. si mami a terminat mecanica fina, generatia politehnistelor :)) te imbratisez!

Andreea Andrea said...

Ceea ce ai scris e cu adevarat emotionant.Citind,am avut senzatia ca ma regasesc in spusele tale...Apropo,chiar semanati ;)

andreea said...

@ Cas - sa speram :) >:D<

@ Scantei mov - multumesc mult! :)