Home alone :)

Postare de pe telefon...in caz ca apar greseli imi cer scuze, dar are telefonu asta niste butoane... :D

Buuun. Sa nu deviem de la subiect. Inca de mica mi a fost frica sa dorm singura, pana la varsta de 14 ani am dormit cu mama, in conditiile in care avem apartament cu 3 camere... Cand am inceput liceul am decis ca e timpu sa am putina intimidate, asa ca m am mutat in camera din capatul celalalt al apart. E un fel de garsoniera, am baie, balcon, hol...sunt izolata de ai mei, pot sa plec si sa vin fara sa ma simta...,

Primele seri in noua camera au fost amuzante, dormeam (de fapt nu prea dormeam) cu un fel de lampa cu pesti care se invarteau (inotau) :D de fapt, am dormit cu pestisorii mult timp, un an parca, pana s a terminat bateria la aparat :)

De aici nu imi amintesc sa mai fi fost probleme, doar ca niciodata nu am dormit (noaptea) singura in casa, in putinele dati cand rameam singura chemam pe cineva la mine...

Asta pana azi...ai mei au plecat la tara si m au anuntat destul de tarziu ca raman peste noapte acolo... Nu am mai chemat pe nimeri. Consider ca e o provocare... Pana mea, am 21 de ani, sunt fata mare :D

Stiu ca pare amuzant, de fapt chiar e amuzant... Plec de nebuna prin diferite orase ale tarii, ma intorc seara cu trenu, ma plimb noaptea pe strazi dubioase... Dar nu imi este frica deloc... Imi mod normal, trebuia sa fie tocmai invers...afara este probabillitatea mai mare sa patesti ceva...in casa esti in siguranta :D

Gata. M a luat somnu, sper sa treaca rpd noaptea asta :)

voi aveti povesti in genu?

Tata. Facultate. Regrete.

Maine tatal meu are intalnirea de 30 de ani de la terminarea facultatii. A facut Politehnica, specializarea Electrotehnica (mami a terminat Mecanica fina... o familie de ingineri :) ) O facultate grea... Politehnica este si in prezent o facultate grea, imi imaginez ca acum 30 de ani era si mai grea...

Banuiam ca are ceva emotii si m-am gandit sa ma duc sa vorbesc cu el. Mi-a povestit de facultate, de armata... de colegi... am stat ceva de vorba. Imi face placere sa vorbesc cu el... pacat insa ca nu sunt ft dese conversatiile noastre... Am invatat multe de la el si mai am o gramada de invatat.

Uneori simt ca ne asemanam foarte mult, nu ma refer la trasaturile fetei (mie nu mi se pare ca semanam deloc, insa toata lumea zice ca suntem ca 2 picaturi de apa), ci la caracter... Unul dintre cele mai importante lucruri pe care le-am luat de la tati este vointa. Imi dau seama acum (mai ales dupa ce i-am citit jurnalul) ca eu sunt cum ar fi vrut sa fie el la varsta mea.

Mereu am invidiat fetele care aveau o relatie mai speciala cu tatii lor.
Mie imi era frica de tata cand eram mica... si mult timp mi-a fost... tata ma mai batea daca faceam prostii. Niciodata nu a fost prea afectos cu mine... nu imi aduc aminte sa ma pupat in afara unei sarbatori/zile de nastere. Nu a incercat sa stea de vorba cu mine...
Tinand cont ce cele zise mai sus, nici eu, in adolescenta, nu am facut eforturi prea mari sa il inteleg. L-am vazut mereu ca pt "ala" rau si nu il bagam in seama... cand a inceput sa imi puna limite am inceput si eu cu minciunile. Daca vroiam sa fac ceva si nu ma lasa, minteam si tot ajungeam ca fac ce vreau... sa ma duc unde vreau.

Acum vreo 4 ani am vrut eu sa plec la mare pt un concert. Mama a zis ca vrea si ea sa vina cu mine, sa mai stam cateva zile... Bun. I-am zis mamei ca ar fi mai bine sa il mintim (trebuia sa plecam chiar a doua zi) si sa ii zicem ca plecam la o ruda ceva... ca la mare sigur nu ne lasa. Dar mama nu si nu... lasa ca ii zic eu si o sa vezi ca ne lasa. Logic ca tata a zis nu.. a facut si un mare tam tam... I-am zis mamei ca, cu ea sau fara ea... tot ma duc :) Pana la urma, saraca, a decis sa vina cu mine, i-a facut mancare lui tati si i-a scris un bilet in care isi cerea scuze... si eu, la randu meu, i-am scris un bilet... in care i-am enumerat motivele pt care plec... si la sfarsit i-am scris: "poate ca nu sunt fata pe care ti-ai dorit-o, dar, cu siguranta, nici tu nu esti tatal pt care mi l-am dorit"...

Cuvintele acestea si acum imi stau pe creier. Nu vreau sa ma gandesc ce a simtit cand le-a citit... si sunt sigura ca nici acum nu le-a uitat.. si ca nu o sa le uite... nici eu, de altfel.
Regret doar ca nu am avut rabdarea necesara ca sa il inteleg si sa stiu cum sa il iau... Daca i-as fi gasit jurnalul acum 10 ani cred ca altfel ar fi stat lucrurile :)

Acum insa e ok... cred ca in scurt timp o sa am relatia pe care mi-am dorit-o intotdeauna si ma bucur, poate ca apreciez mai mult ...


Aaa... el este tatal pt care mi l-am dorit :) sunt ferm convinsa.

Variante..

Ce faci cand iti dai seama ca ceea ce ti-ai dorit atat de mult, nu este de fapt ce ai crezut ca este?

Sunt mai multe variante.
prima: sa te minti in contiunare si sa te prefaci ca nu s-a intamplat nimic. sperand, in adancul sufletului, ca poate te-ai inselat.
a doua: ramai socat. foarte socat. extrem de socat as putea zice.
a treia: razi si te intrebi cum ai putut sa fi atat de prost?!?!.

Poti sa le incerci pe toate.
Eu m-am blocat la a treia varianta. Si inca sunt acolo... nu am inca raspuns la intrebarea asta... inca cred ca era ceva bun, inca mai cred ca am avut ochi bun si ca nu m-am inselat intru totul. Au fost fapte care dovedesc asta... dar au fost si fapte care dovedesc contrariul.

si... e pacat. deja cred ca am renuntat si nu mi-am dat seama. nu ma mai agit...
o sa vedem daca timpu imi va da dreptate... sau nu... si sunt sigura ca va fi prea tarziu, mult prea tarziu. asa se intampla mereu :)

ps: promit sa scriu posturi ziua de acum incolo. noaptea sunt destul de dubioasa. o latura mai necunoscuta de a mea :))

Dor de liceu :)

aceasta este o postare mai veche, o postare nefinalizata (ca multe altele) ... si daca tot a inceput un nou an scolar, m-am gandit ca este o ocazie buna sa termin si eu postarea :)

Pe 11 iunie am stabilit cu colegii de liceu sa ne vedem, la serbarea de sfarsit de an.
Ionel a incercat sa ia legatura cu toti, ne-a sunat pe cate unu si ne-a rugat sa vorbim cu cine am mai pastrat legatura... Ma rog, unii chiar au avut treaba sau examene, altii pur si simplu au bagat scuze ...

Cred ca ne-am strans vreo 10-11. Am fost in liceu, am vorbit cu cativa profesori...
Mie, una, de cand am intrat in liceu mi s-a facut pielea de gaina. Imi veneau in minte atatea si atatea amintiri, cate emotii am avut in prima zi de liceu... cate emotii am avut in ultima zi de liceu.
Baile... in care eram trimise, in clasa a 9-a, sa ne demachiem de diriga :))

Bancile, prietenele noastre eterne. In fiecare pauza alergam sa prindem o banca libera :)

Balul. Care a fost peste asteptarile mele, de fapt, cred ca peste asteptarile tuturor. Ne-am mega distrat... Am ras, am dansat pana cand ne-au dat afara. Am simtit ca suntem cu adevarat o clasa unita.

Mi-e dor de liceu, dar, ca sa fiu sincera, imi place mai mult la facultate. Cred ca mi-e dor de liceu datorita varstei, 14-18, adolescenta ... perioada frumoasa intre copilarie si maturitate (cat de cat) ... primu sarut adevarat, prima dragoste... Mi-e dor de nebunia de atunci, de orele petrecute prin parcuri, cand lipseam de la ore, de rastele interminabile, de biletele pe care ni le trimiteam intre noi, de beep uri... Daca iti dadea beep inseamna ca se gandea la tine :) Mi-e dor de un 4 :)) de clopotel... mi-e dor sa imi aud numele la catalog, de emotia cu care stateam cand trebuie sa ne asculte si se deschidea catalogu mai spre final...

Cred ca dorul asta ascunde de fapt frica pe care o am de responsabilitati. Incep anu III, imi dau licenta si trebuie sa ma hotarasc ce vreau sa fac mai departe. Am idei, dar sunt planuri mari. Si planurile mari sunt pt oameni mari, hotarati... si mie imi este frica... foarte frica...

....

Imi place mult melodia asta...
Nu stiu cum sa imi scuz lipsa mea de aici. Va pot spune doar ca trec printr-o perioada incarcata cu mult prea multe sentimente... nici eu nu pot sa ma inteleg.. si daca as scrie pe aici, cred ca ar fi mai rau. M-ati considera nebuna :)

Mi-e dor de mine... cea de acum 2-3 ani...
Incerc sa fiu tare, sa nu mai zic nimic, sa nu mai fac nimic... pt ca oricum e in zadar... destinatia e aceasi... S-a dus totul. De fapt, cred ca totul a fost doar pt mine...

ps: revin ... incerc terapia prin scris :)
ps1: chiar imi era dor de blog. sper ca nu mi-am pierdut cititorii ...

Despre sanatate. Si spitale.

Sa o iau de la inceput.
Joia trecuta mami si-a rupt mana, mana stanga. A alergat dupa masina, a cazut si s-a proptit in palma. S-a dus la Spitalul Sf Ioan si acolo i-au pus mana in ghips exact asa cum era dupa cazatura, adica stramba... nu i-au tras de ea ca sa revina in pozitia normala... pt a se suda cum trebuie. Vineri deja incepuse sa i se umfle degetul mare, era umflat si vanat. La fel si mana... si avea dureri mari... A mai stat weeku si luni dimineata am mers la Municipal. Doctorii de acolo si-au pus mana in cap cand au vazut in ce hal este pus ghipsu... si au chemat-o a doua zi dimineata sa ii scoata ghipsu si sa vada ce si cum.... ca poate nu ajunge la operatie, dar deja trecusera 4 zile... 4 zile in care mana a stat prost in ghips si probabil se sudase putin.

Marti dimineata. Am plecat de acasa cu gandu ca nu e prea grav, ca scapam repede si venim sa ne culcam. I-au facut analizeze, i-au gasit o mica problema la inima (pe fond nervos, nu e ceva care se poate trata), i-au scos ghipsu si ne-au pus sa asteptam sa se elibereze sala de operatii ca sa poata intra.
De aici incep emotiile. Doctorul ne-a zis ceva de genu: "nu vreau sa vorbesc urat despre colegii mei, insa va zic doar atat: e mai rau decat la inceput (atunci cand si-a rupt mana) " adica daca ar fi venit de joi probabil un ghips pus bine ar fi rezolvat treaba...

Asa... si acum despre anestezie... Noi credeam ca o sa ii faca anestezie partiala, ca e vorba de mana... nu ar avea rost sa ii faca totala... si mai ales fiind mami are probleme mari cu tensiunea si mai nou gasisem problema la inima.

Dar nu, domnu doctor ne zice ca o sa faca anestezie totala, e mai bine pt dansu ca sa nu se miste deloc si toate astea....

Chinu acum incepe... in momentul in care au luat-o la operatie am simtit ca imi fuge pamantu de sub picioare * tin sa precizez ca eu am fost in spital doar cand m-am nascut, cand mi-am rupt mana si cand mi-am facut analizele obligatorii... nu am avut nicio operatie, nicio chestie care sa necesite internare... si in rest am mai fost in 2-3 vizite... IAR mami la fel, nu a avut nicio operatie, nicio mana/picior rupt... deci nu am vazut-o niciodata in spital* ... am sunat-o pe vecina mea, Flori, sa o rog sa vina sa stea cu mine, pur si simplu simteam ca pierd controlul. Am inceput sa ma gandesc la mii si mii de chestii... ca daca nu prinde anestezia, daca ii pune mai mult, daca o sa ii creasca tensiunea si o sa apara complicatii...

Dupa 2 ore de stres... a urmat (dupa parerea mea) cel mai groaznic moment. am vazut-o pe mami pe targa adusa din sala de operatii... tocmai se trezea si respira asa greu, parca suspina... nu stiu cum sa explic ca sa intelegeti macar 1 % din ce am simtit eu atunci. Cand am vazut-o asa am crezut ca au aparut complicatii, ca nu poate sa respire... Mi s-a pus negru in fata, tremuram si am inceput sa plang si sa ma duc dupa targa... Am avut noroc cu Flori care m-a tinut si mi-a zis ca e normal, asa se intampla cand se trezeste din anestezie... Dar eu de unde puii mei sa stiu?

Au dus-o la postoperatoriu. Am reusit sa intru acolo, am vazut-o... era cam molesita, fara vlaga. Stiu, e normal, incercam sa imi repet singura in gand, dar tot nu puteam sa ma opresc din plans... m-am dus la ea... a reusit sa imi zica 2-3 cuvinte... ca o doare si ca nu vrea sa mai treaca prin asta niciodata... Dupa operatie avea tensiunea 20 si pulsul 130.... a fost cam naspa...

Dupa asistenta mi-a zis ca trebuie sa merg la farmacie sa ii iau cateva chestii. Nu are rost sa va zic ca m-a pus sa cumpar 2 fiole de nush ce medicament si ca una dintre ele i-a vandut-o doamnei care avea un baiat la operatie la pretul de 2... astea sunt povesti si povesti... si a trebuit sa cumpar pana si pansamente si glucoza (sau cum se numeste chestia din perfuzii) ... deci...

Apoi m-am dus sa ii mai iau ceva de manacare... am mai reusit cu greu sa intru la ea... si am vorbit. Mi-a zis ca s-a speriat mult, ca i-a fost foarte frica de anestezie, ca ii era foarte frica pt mine. Eu tot eram speriata, o intrebam daca e bine... ea imi tot zicea ca da, si ca sa stau linistita ca nu ma lasa ea singura ...

La 5 m-au dat afara din camera, ca s-au terminat orele de vizita... mi-au zis sa revin a doua zi... Am plecat din spital cu sufletu in gat... nici nu pot sa explic cat de speriata eram. As fi vrut sa imi dea un scaun sa stau acolo, la picioarele ei... sa vad eu ca este mai bine...

Pe seara am zis sa o sun. Ii lasasem telefonu sub perna, dar o mana o avea operata si cealalta cu branula, si oricum nu putea sa se foloseasca bine nici de ea... Nu ma asteptam sa raspunda... dar a raspuns :) avea o voce ok, mi-a zis ca a si manacat, ca a fost singura la baie... ca ea si un baiat sunt singurii care merg pe acolo :) Atunci mi-a revenit inima si mi-am dat seama ca raul a cam trecut ....

A doua zi de dimineata m-am prezentat la spital... Si o vad... un doctor o ducea la radiografie... cand am vazut ca merge pe picioarele ei, ca e vioaie m-am dus am luat-o in brate, eram in culmea fericirii :) .. dupa i-au facut externarea... si acum trebuie sa mergem zilnic la pansat... luam antibiotice si niste calmante pt dureri... am inteles ca dupa operatie i-ar fi dat morfina ... m-am cam speriat pt ca stiu ca morfina se da in cazuri grave... dar...

Zilele astea cat am stat prin spital, de dimineata pana seara am realizat cat de norocoasa sunt pt ca sunt sanatoasa... m-am ingrozit la fiecare poveste auzita in spital... si chiar m-a pus pe ganduri... oare noi, cei care suntem sanatosi, pretuim cu adevarat lucru asta? ne dam seama cat de importanta e sanatatea? ...

ps: m-au ajutat foarte mult si oamenii de langa mine... cred ca mi-au sunat incontinuu telefoanele... am tot primit mesaje.. si pe net si chiar m-au fost de folos.
E un sentiment frumos cand vezi ca nu esti singur si ca sunt oameni care se gandesc la tine.
Multumesc inca o data! :)

ps1: imi cer scuze daca textul are greseli sau este greu de citit... nu cred ca am fost foarte coerenta :)

Acuma stiu ca marea ma asteapta :)

Am tren peste 4 ore :) Plec la mare... in Vama Veche.
Stau pana luni... merg la Festivalul Folk You.

Vremea am inteles ca este foarte buna. Oameni misto. Mare. Concert. Am cam toate ingredientele pt o mini vacanta reusita :)

ps: v-am mai zis ca iubesc vara?
e anotimpu meu preferat :) - cred ca datorita zilei mele de nastere- :D

aveti grija de voi
puuup