Televizoru de la bunica

De fiecare data cand ramaneam la bunica ba imi facea gris sau orez cu lapte, ba beam cafea cu muuult zahar, ba ne uitam la tv la filme, desene sau telenovele. Stateam in pat si ne uitam ore intregi la Goldstar-u ei :) ...bunica era tare atasata de tv...si tin minte ca la un momendat mi a zis ca atunci cand ea nu o sa mai fie, sa iau eu televizorul si sa il pun la mine.

La ceva timp bunica a murit si televizorul a ajuns la mine si odata cu el si o parte din bunica...

Dupa un an sau doi imi ma intreaba tata daca vreau sa imi ia alt televizor...i am explicat de multe ori ca acest tv are o semnificatie prea mare pt mine ca sa il pot da...

Au mai trecut ani si tata si-a cumparat LCD, din nou aceasi discutie. Tati: hai mah, ia tvu meu, ca nu mai am ce face cu el...... Eu nu si nu...

De curand tati a primit un tv care avea probleme, proprietarul a zis ca nu il mai vrea si sa il ia tati pt piese... Lui tati i s a parut ca tvu merita osteneala si s a chinuit 2 nopti si l a reparat...

Tvu e misto, e mare si se aude super. Stereo gen :))). M a convis sa il iau eu ca de vandut nu are cui, nimeni nu mai cumpara tvuri mari oricat de bune ar fi...si ca pacat...

Sigur stiti sentimentul acela, atasamentul fata de unele lucruri ramase de la cineva drag care nu mai este...nevoia de conservare... Cu toate ca nimic nu o mai aduce inapoi imi e greu sa ma despart de lucrurile astea...

Pe bunica o visez cel mai des. O visez vie..desi sunt constienta si in vis ca nu are cum sa fie adevarat...si imi zice ca are doar o zi...ca dupa tre sa se duca inapoi...
As da orice pt o zi cu ea...

75 % din ce sunt acu ii datorez bunicii... Educatie, principii, reguli... Totul... :)

Noapte buna!! Va pup

ps: eventualele greseli le corectez de la laptop maine :D

Miroase a iarna...

Mie nu imi place iarna, deloc. De fapt, imi place putin zapada, dar doar sa o va, nu sa o simt... Aaa si imi place spiriul sarbatorilor de iarna, caldura si toate pregatirile... In rest NU ...
Nu suport frigul, da deloc deloc, nu imi place sa ma imbrac gros, mai mult de o bluza si geaca nu suport pe mine. Nu imi place nici macar sa merg la cumparaturi de haine groase, ft rar se intampla sa imi placa vreun pulover...

Sunt nascuta vara, chiar la mijlocul lunii august, deci e normal.
Nu cred ca m am plans vreodata ca este prea cald...nici cand era canicula cea mai mare. Prefer de o mie de ori sa imi fie prea cald decat putin frig.

Daca vara sunt tot timpu afara, cred ca vin acasa doar sa ma schimb, iarna sunt mai tot timpu in casa (la mine, la prieteni...la oricine are un calorifer:))... Iarna ies doar daca chiar am ceva de facut...nu ma prostesc :D

Iarna asta a venit mai greu...adica pana azi chiar a fost ok...de maine tre sa imi gasesc ocupatie :))
Aaaa, mai imi place iarna dintr un motiv...cand e frig citesc foarte mult, sau ma uit la filme...

Aprox in 2 luni (cam dupa ce s a terminat vara) am vazul Gossip Girl (serialul e ok, e putin cam tras de par, dar chiar m a prins actiunea...e de fete:D recomand fetelor de varsta mea), Dr. House (EXCELENT...absolut genial, fescinant, actorul principal e nemaipomentit si joaca extrem de bine, recomand din tot sufletu, eu sunt la zi :D) si momentan ma uit la The Mentalist (e interesant, chiar imi place, il recomand si pe el)

Daca aveti vreun alt serial interesant sa imi spuneti :) astept pareri
V as intreba si de carti, dar deja am ramas in urma...am vreo 5 carti imprumutate pe care sper sa le restitui anul asta :)

Deci: vara/iarna, primavara/toamna? Si de ce?
Aaa... Sa nu uitati de seriale :)

Home alone :)

Postare de pe telefon...in caz ca apar greseli imi cer scuze, dar are telefonu asta niste butoane... :D

Buuun. Sa nu deviem de la subiect. Inca de mica mi a fost frica sa dorm singura, pana la varsta de 14 ani am dormit cu mama, in conditiile in care avem apartament cu 3 camere... Cand am inceput liceul am decis ca e timpu sa am putina intimidate, asa ca m am mutat in camera din capatul celalalt al apart. E un fel de garsoniera, am baie, balcon, hol...sunt izolata de ai mei, pot sa plec si sa vin fara sa ma simta...,

Primele seri in noua camera au fost amuzante, dormeam (de fapt nu prea dormeam) cu un fel de lampa cu pesti care se invarteau (inotau) :D de fapt, am dormit cu pestisorii mult timp, un an parca, pana s a terminat bateria la aparat :)

De aici nu imi amintesc sa mai fi fost probleme, doar ca niciodata nu am dormit (noaptea) singura in casa, in putinele dati cand rameam singura chemam pe cineva la mine...

Asta pana azi...ai mei au plecat la tara si m au anuntat destul de tarziu ca raman peste noapte acolo... Nu am mai chemat pe nimeri. Consider ca e o provocare... Pana mea, am 21 de ani, sunt fata mare :D

Stiu ca pare amuzant, de fapt chiar e amuzant... Plec de nebuna prin diferite orase ale tarii, ma intorc seara cu trenu, ma plimb noaptea pe strazi dubioase... Dar nu imi este frica deloc... Imi mod normal, trebuia sa fie tocmai invers...afara este probabillitatea mai mare sa patesti ceva...in casa esti in siguranta :D

Gata. M a luat somnu, sper sa treaca rpd noaptea asta :)

voi aveti povesti in genu?

Tata. Facultate. Regrete.

Maine tatal meu are intalnirea de 30 de ani de la terminarea facultatii. A facut Politehnica, specializarea Electrotehnica (mami a terminat Mecanica fina... o familie de ingineri :) ) O facultate grea... Politehnica este si in prezent o facultate grea, imi imaginez ca acum 30 de ani era si mai grea...

Banuiam ca are ceva emotii si m-am gandit sa ma duc sa vorbesc cu el. Mi-a povestit de facultate, de armata... de colegi... am stat ceva de vorba. Imi face placere sa vorbesc cu el... pacat insa ca nu sunt ft dese conversatiile noastre... Am invatat multe de la el si mai am o gramada de invatat.

Uneori simt ca ne asemanam foarte mult, nu ma refer la trasaturile fetei (mie nu mi se pare ca semanam deloc, insa toata lumea zice ca suntem ca 2 picaturi de apa), ci la caracter... Unul dintre cele mai importante lucruri pe care le-am luat de la tati este vointa. Imi dau seama acum (mai ales dupa ce i-am citit jurnalul) ca eu sunt cum ar fi vrut sa fie el la varsta mea.

Mereu am invidiat fetele care aveau o relatie mai speciala cu tatii lor.
Mie imi era frica de tata cand eram mica... si mult timp mi-a fost... tata ma mai batea daca faceam prostii. Niciodata nu a fost prea afectos cu mine... nu imi aduc aminte sa ma pupat in afara unei sarbatori/zile de nastere. Nu a incercat sa stea de vorba cu mine...
Tinand cont ce cele zise mai sus, nici eu, in adolescenta, nu am facut eforturi prea mari sa il inteleg. L-am vazut mereu ca pt "ala" rau si nu il bagam in seama... cand a inceput sa imi puna limite am inceput si eu cu minciunile. Daca vroiam sa fac ceva si nu ma lasa, minteam si tot ajungeam ca fac ce vreau... sa ma duc unde vreau.

Acum vreo 4 ani am vrut eu sa plec la mare pt un concert. Mama a zis ca vrea si ea sa vina cu mine, sa mai stam cateva zile... Bun. I-am zis mamei ca ar fi mai bine sa il mintim (trebuia sa plecam chiar a doua zi) si sa ii zicem ca plecam la o ruda ceva... ca la mare sigur nu ne lasa. Dar mama nu si nu... lasa ca ii zic eu si o sa vezi ca ne lasa. Logic ca tata a zis nu.. a facut si un mare tam tam... I-am zis mamei ca, cu ea sau fara ea... tot ma duc :) Pana la urma, saraca, a decis sa vina cu mine, i-a facut mancare lui tati si i-a scris un bilet in care isi cerea scuze... si eu, la randu meu, i-am scris un bilet... in care i-am enumerat motivele pt care plec... si la sfarsit i-am scris: "poate ca nu sunt fata pe care ti-ai dorit-o, dar, cu siguranta, nici tu nu esti tatal pt care mi l-am dorit"...

Cuvintele acestea si acum imi stau pe creier. Nu vreau sa ma gandesc ce a simtit cand le-a citit... si sunt sigura ca nici acum nu le-a uitat.. si ca nu o sa le uite... nici eu, de altfel.
Regret doar ca nu am avut rabdarea necesara ca sa il inteleg si sa stiu cum sa il iau... Daca i-as fi gasit jurnalul acum 10 ani cred ca altfel ar fi stat lucrurile :)

Acum insa e ok... cred ca in scurt timp o sa am relatia pe care mi-am dorit-o intotdeauna si ma bucur, poate ca apreciez mai mult ...


Aaa... el este tatal pt care mi l-am dorit :) sunt ferm convinsa.

Variante..

Ce faci cand iti dai seama ca ceea ce ti-ai dorit atat de mult, nu este de fapt ce ai crezut ca este?

Sunt mai multe variante.
prima: sa te minti in contiunare si sa te prefaci ca nu s-a intamplat nimic. sperand, in adancul sufletului, ca poate te-ai inselat.
a doua: ramai socat. foarte socat. extrem de socat as putea zice.
a treia: razi si te intrebi cum ai putut sa fi atat de prost?!?!.

Poti sa le incerci pe toate.
Eu m-am blocat la a treia varianta. Si inca sunt acolo... nu am inca raspuns la intrebarea asta... inca cred ca era ceva bun, inca mai cred ca am avut ochi bun si ca nu m-am inselat intru totul. Au fost fapte care dovedesc asta... dar au fost si fapte care dovedesc contrariul.

si... e pacat. deja cred ca am renuntat si nu mi-am dat seama. nu ma mai agit...
o sa vedem daca timpu imi va da dreptate... sau nu... si sunt sigura ca va fi prea tarziu, mult prea tarziu. asa se intampla mereu :)

ps: promit sa scriu posturi ziua de acum incolo. noaptea sunt destul de dubioasa. o latura mai necunoscuta de a mea :))

Dor de liceu :)

aceasta este o postare mai veche, o postare nefinalizata (ca multe altele) ... si daca tot a inceput un nou an scolar, m-am gandit ca este o ocazie buna sa termin si eu postarea :)

Pe 11 iunie am stabilit cu colegii de liceu sa ne vedem, la serbarea de sfarsit de an.
Ionel a incercat sa ia legatura cu toti, ne-a sunat pe cate unu si ne-a rugat sa vorbim cu cine am mai pastrat legatura... Ma rog, unii chiar au avut treaba sau examene, altii pur si simplu au bagat scuze ...

Cred ca ne-am strans vreo 10-11. Am fost in liceu, am vorbit cu cativa profesori...
Mie, una, de cand am intrat in liceu mi s-a facut pielea de gaina. Imi veneau in minte atatea si atatea amintiri, cate emotii am avut in prima zi de liceu... cate emotii am avut in ultima zi de liceu.
Baile... in care eram trimise, in clasa a 9-a, sa ne demachiem de diriga :))

Bancile, prietenele noastre eterne. In fiecare pauza alergam sa prindem o banca libera :)

Balul. Care a fost peste asteptarile mele, de fapt, cred ca peste asteptarile tuturor. Ne-am mega distrat... Am ras, am dansat pana cand ne-au dat afara. Am simtit ca suntem cu adevarat o clasa unita.

Mi-e dor de liceu, dar, ca sa fiu sincera, imi place mai mult la facultate. Cred ca mi-e dor de liceu datorita varstei, 14-18, adolescenta ... perioada frumoasa intre copilarie si maturitate (cat de cat) ... primu sarut adevarat, prima dragoste... Mi-e dor de nebunia de atunci, de orele petrecute prin parcuri, cand lipseam de la ore, de rastele interminabile, de biletele pe care ni le trimiteam intre noi, de beep uri... Daca iti dadea beep inseamna ca se gandea la tine :) Mi-e dor de un 4 :)) de clopotel... mi-e dor sa imi aud numele la catalog, de emotia cu care stateam cand trebuie sa ne asculte si se deschidea catalogu mai spre final...

Cred ca dorul asta ascunde de fapt frica pe care o am de responsabilitati. Incep anu III, imi dau licenta si trebuie sa ma hotarasc ce vreau sa fac mai departe. Am idei, dar sunt planuri mari. Si planurile mari sunt pt oameni mari, hotarati... si mie imi este frica... foarte frica...

....

Imi place mult melodia asta...
Nu stiu cum sa imi scuz lipsa mea de aici. Va pot spune doar ca trec printr-o perioada incarcata cu mult prea multe sentimente... nici eu nu pot sa ma inteleg.. si daca as scrie pe aici, cred ca ar fi mai rau. M-ati considera nebuna :)

Mi-e dor de mine... cea de acum 2-3 ani...
Incerc sa fiu tare, sa nu mai zic nimic, sa nu mai fac nimic... pt ca oricum e in zadar... destinatia e aceasi... S-a dus totul. De fapt, cred ca totul a fost doar pt mine...

ps: revin ... incerc terapia prin scris :)
ps1: chiar imi era dor de blog. sper ca nu mi-am pierdut cititorii ...